Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Marsul Pacii

Aproape 400 de elevi de la Grupurile şcolare „Al. Vlahuţă” şi „Regina Maria” şi Şcoala nr.7 „A. I. Cuza” din Dorohoi au participat joi la un „Marş al păcii şi non violenţei”. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Proiectului Naţional „Săptămâna educaţiei globale”, derulat în perioada 15- 21 noiembrie 2010 şi a fost iniţiată de cadrele didactice şi elevii de la Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă”, în colaborare cu omologii lor de la celelalte două unităţi de învăţământ.
   Marşul a început la ora 13, din faţa clădirilor grupurilor şcolare şi a continuat de-a lungul Bulevardului Victoriei, până în faţa fostei primării. De aici, elevii au continuat deplasarea pe pietonalul din centrul oraşului, unde elevi, reprezentanţi ai celor trei unităţi de învăţământ, au îndemnat la respingerea violenţei şi au exprimat dorinţa „să fie pace în lume”. Grupurile de elevi, înarmaţi cu pancarde, au strigat, „pace în România, fără violenţă, libertate” după care şi-au continuat traseul pe bulevard, întorcându-se la unităţile de învăţământ. Pe tot parcursul marşului, participanţii au fost însoţiţi de echipaje ale poliţiei, care au dirijat circulaţia şi jandarmi ce au asigurat protecţia.  Manifestările dedicate „Săptămânii educaţiei globale”, au mai cuprins joi şi o expoziţie de desene şi picturi cu tematică, organizată de elevii Grupului şcolar „Al. Vlahuţă” la Şendriceni şi un spectacol găzduit de Sala Teatrului, în care au evoluat elevii Grupului Şcolar „Regina Maria”. (DorohoiNews.ro)







Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Marsul Pacii
DorohoiNews.ro, 19-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.11.2010 la 18:14

Sa traiti bine, domnule Director ! Dar vrem si noi sa ne desfasuram mai modern. Nu mergem la armata, nu ne pune in discutie la UTC ...mergem pe bulevardul Victoria si ne simtim bine langa colegii nostri. Pacat ca lasati tineretea sa se indeparteze de Omul care a fost odata un PRIMAR sever dar BUN !

21.11.2010 la 23:33

dintr-un punct de vedere aceasta nu este NEBUNIE COLECTIVA??? cine ii aude, cui se adreseaza? daca vor sa se indrocrineze cu "pace", ce ii opreste sa o faca din carti, media, ce ii impinge sa strige, si mai ales catre cine striga? cine nu isi doreste pace?? ei da, eu da. si daca vine razboiul ce putem face noi contra? cred ca nimic. atunci pt. ce tipam pe strazi? eu nu inteleg...dar le si imi doresc PACE...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro